A murit singur și sărac, răpus de cancer. „Era un singuratic. Nu căuta tovărăşia oamenilor şi o nouă cunoştinţă îl înspăimânta”, viața sculptorului Dimitrie Paciurea

Dimitrie Paciurea a fost unul dintre cei mai importanți artiști români din toate timpurile.

A fost sculptor, grafician, dar și acuarelist, iar în urma sa a rămas un număr impresionant de opere de artă de o valoare inestimabilă.

Din păcate, așa cum se întâmplă în cazul multor oameni valoroși, și Dimitrie Paciurea a murit într-o singurătate absolută și sărăcie lucie.

„Paciurea a căutat să învingă forma în sculptură creînd o lume de făpturi ale unui basm întunecat”

Dimitrie Paciurea s-a născut în data de 2 noiembrie 1873, în Capitală, fiind unul dintre cei cinci copii ai familiei.

A urmat cursurile Liceului Matei Basab, ca mai apoi să obțină o bursă la Școala de Artă și Meserii.

La vârsta de 21 de ani, Paciurea deja era recunoscut pentru „Bust în marmură”, una dintre lucrările sale.

Pleca, în 1895, la Paris, cu o bursă de studii obținută de la Ministerul Agriculturii, Comerțului, Industriilor și Domeniilor, unde studia sculptura timp de patru ani.

În tot acest timp, artistul nu s-a oprit nicio clipă din studiu, preferând să-și dedice majoritatea timpului pe care îl avea acestui scop nobil.

Cu toate astea, în anul 1900 revine în țară pentru a intra în armată.

Împreună cu Remus Iliescu și Frederick Storck, Dimitrie Paciurea realizează „Gigantul”, o lucrare impresionantă care este inaugurată la Expoziția Națională, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de domnie a Regelui Carol I.

Mai târziu, începând cu anul 1920, el a realizat mai multe lucrări emblematice pentru Teatrul Național din București, printre care o serie de busturi (Shakespeare, Tolstoi, Ibsen, dar și Nottara).

În anul 1924 a participat cu cinci lucrări la o expoziţie internaţională de artă de la Veneţia, iar în 1927 a primit Premiul Naţional, urmând ca în 1929 să primească un premiu însemnat de la Juriul internaţional al expoziţiei din Barcelona, pentru sculptura „Zeul războiului”.

„Paciurea a căutat să învingă forma în sculptură creînd o lume de făpturi ale unui basm întunecat”, se scria, la un moment dat, despre artist.

Dimitrie Paciurea nu era făcut pentru vremurile pe care le-a trăit, era un singuratic

Dimitrie Paciurea era cunoscut și apreciat în comunitatea artiștilor români. Cu toate astea, el a preferat mereu singurătatea, mulți spunând că nu ar fi fost făcut pentru vremurile pe care le-a trăit, el preferând poezia, în detrimentul unei societăți care se orienta, pe zi ce trece, tot mai mult „mașinismului”.

Un articol din Ilustrațiunea Română îl descria, imediat după moartea sa, cu urmăroarele cuvinte:

„Era un singuratic. Nu căuta tovărăşia oamenilor şi o nouă cunoştinţă îl înspăimânta. Întâia oară nu te privea prietenos; era ursuz şi mergea până la aroganţă: Ce-i cu dumneata?, întreba pe oricine, ca un poliţist al sufletului. Te lăsa să vorbeşti, şi numai după ce vedea cu cine are de-a face, se schimba puţin câte puţin, se anima, punea pasiune în cuvânt, altul era omul atunci.

Rar însă te primea în intimitatea prieteniei sale. Mergea ferit parcă în învălmăşeala străzii, cu capul plecat, cu ochii absenţi, singur între atâţia oameni. Se ducea la şcoală, la atelier, ori să întâlnească un prieten, doi, cu care se uita de vorbă până târziu noaptea. Atât avea de a face Dimitrie Paciurea cu societatea”, se arată în respectivul articol.

Evident, Ilustrațiunea Română nu a fost singura publicație care l-a omagiat pe sculptor: „Temperament sfios, retras, modest, Paciurea ducea o viaţă de sihastru, în lumea lui de cărţi şi de himere. Cititor pasionat, el era văzut adesea in librării, selecţionând volume, căutând să se pună la curent cu ultimele noutăţi ale vitrinei.

Izolarea şi modestia l-au ţinut departe de cancanurile oficialităţii, şi — cu toate că era poate singurul sculptor român care avea simţul monumentatului — n-a obţinut nici o comandă de monument. Totuşi, contemporanii n-au putut să ignoreze valoarea aportului său în artă şi în 1927 i-au acordat marele premiu naţional de sculptură. Astăzi, moartea a pus capăt, cu brutalitate, evocărilor sale de mit”, scria, la rândul său, Adevărul.

Dimitrie Paciurea a murit singur și sărac, la vârsta de 59 de ani, după ce a pierdut lupta cu cancerul. Se întâmpla în data de 14 iulie 1932.

Colegii și prietenii au făcut eforturi susținute, la acea perioadă, pentru a-l putea înmormânta pe acesta.

Artistul își doarme somnul de veci la Cimitirul Bellu, din Capitală.